Suporter sau ultras

Fanii echipelor din Liga 1, şi nu numai, au evoluat foarte mult după Revoluţie. Dacă atunci, lumea se comporta civilizat şi rar auzeai vreo înjurătură pe stadion, acum lucrurile stau mai prost. Acum au apărut ultraşii, care domină fondurile sonore şi vizuale ale stadioanelor, dar din păcate, şi listele amendaţilor şi celor cu dosare penale. Fenomenul ultras nu e de condamnat, numai abordarea lui, tipic românească, este. Trebuie să recunoaştem că ultraşii aduc mai multă viaţă pe stadioane, prin scandări, prin inteligenţa mesajelor către rivali, prin coregrafii foarte bine puse la punct şi foarte spectaculoase (nu doar celebrele role de hartie care erau pe vremea lui Ceauşescu), care dau o notă aparte unui meci de fotbal, mai ales dacă e el un derby. Totuşi, aici se opreşte partea bună a mişcării ultras, pentru că la noi se merge şi mai încolo, în partea negativă, adică la scandaluri, bătăi de stradă cu forţele de ordine, injurii aduse adversarilor sau chiar propriei echipe etc. Pentru unii chiar e un motiv de mîndrie că l-au bătut pe un rival de la băgat în spital sau că s-au luat la trîntă cu „garda” şi a scăpat fără amendă şi fără vreun dosar penal. Din păcate, aceste momente nu vor dispărea din fotbalul de pe la noi, indiferent de ce măsuri vor fi luate.

0 comentarii:

Un produs Blogger.

Căutare