O seara de neuitat


Prin periplul meu pe internet, pe site-urile fanilor dinamovisti, am gasit un superarticol despre cum a trait un dinamovist ziua miraculoasa a meciului retur cu Slovan Liberec. Articolul este preluat de pe dinamomania.net.
Redam integral articolul mai jos (il recomand):


Am doua superstitii cand joaca Dinamo. Sa nu ajung acasa dupa ce incepe meciul sau doar cu cateva minute inainte, si sa nu aud in ziua aia melodia “Bad day” a lui Daniel Powter sau cum l-o fi chemand pe tipul ala. Altel, de fiecare data baietilor le-a mers rau, cateodata foarte rau.


Bun. Joia trecuta, la meciul tur, ajung la servici si constat ingrozit ca aveam multa treaba de care uitasem. Si desi m-am chinuit tare si am lasat si treaba pe alte zile, tot n-am reusit sa plec la timp. Abia pe la 7 jumate seara m-am suit in masina si era din pacate clar ca voi ajunge dupa inceputul meciului pentru ca am cam o ora si zece minute pana acasa si nu merg tare din principiu, am doi copii acasa si nu vreau sa-i las fara tata.
Ma sui in masina, dau drumul la radio, prind vreo 5-6 posturi cu muzica, n-apuc sa merg 5 minute, aud melodia : « You have a bad day, la la la la…»

Imi zic: pz… ma-sii ma, nu se poate, jucam acasa, nu se poate. Ajung acasa prin minutul 10, nu era afisat scorul, galeria canta dar comentatorii erau cam posomorati si vorbeau ca Dinamo are probleme acasa, dar ca meciul de-abia a inceput. Ma strabate un fior rece, era clar ca marcasera aia si dealtfel imediat apare reluarea golului. Ma gandesc: in pz… ma-tii cu melodia ta cu tot. Mai departe stiti ce dezastru a fost.


Bun.Trece saptamana, ma uit intr-o doara la meciul cu CFR, spre sfarsit ma mai dezmortisem si chiar am reusit sa ma bucur c-au castigat, desi nu conteneam sa-i injur in gand pe actionari. Vine miercuri seara si aveam momente in care eram bucuros ca urmatoarea zi juca Dinamo si ca aveam meci la care sa ma uit. Insa n-apucam sa ma inviorez prea tare ca m-apuca imediat tristetea ca pierdusem cu 3-0 acasa si ca nu mai era… practic… nicio sansa. Dar oarecum spre mirarea mea, m-am culcat pana la urma bucuros.

Ajung joi la servici, iar o groaza de treaba. Ma dar mergea struna. Atat de bine ca nu-mi venea sa cred. Apuc deci sa plec pe la 6. Ma sui in masina si-mi zic ca nu se poate sa dea iar vreun radio melodia lui peste, ca e invechita si deja a fost ciudat c-au dat-o exact joia trecuta. Incep sa butonez, las pe o melodie faina, n-apuca sa se termine ca incepe «Bad day». Am ras si am continuat linistit sa conduc, cat de rau putea sa mai fie?


Ajung cu vreo ora inainte de inceperea meciului, numai bine sa intru pe calculator sa vad echipele. Matache? Ndoye nici macar rezerva!? Bun zic, e clar. Odihnim titularii, nu mai crede nimeni. Iau o bere, macar sa ma magnetizez daca tot nu e miza.

Se da legatura, vad un cadru general cu echipele , unii in alb dar cu putin albastru, altii in galben. Ce naiba ma, jucam in galben??? Da, jucam in galben.

Ma asez confortabil, gol Dinamo. Hopa zic, iaca au mai ramas doua de dat si meciul nici n-a inceput. Bara din minutul 45 ma baga in toate bolile. Puteam avea 2-0 la pauza, Doamneeeeee, 2-0 la pauza…

Intru repede pe Dinamomania, vad ca Bostina e contestat, apuc sa scriu un mesaj ca dupa parerea mea a tinut bine mingea la mijloc si e ca e util. Incepe repriza a doua, cehii au o ocazie mare si eu, ciudat, incep sa sper. Zic, taci ca nu vrea sa le intre cehilor, sa vezi ca dam noi.


La 2-0 ajung la a treia bere. Devin livid la fata, fiica mea de 6 ani intra sa se bucure cu mine c-am dat gol, ii zic pe un ton rastit sa iasa si sa se duca in camera ei, exact acolo unde era cand a dat Dinamo gol. Mititica nu intelege nimic din superstitiile unui tata baut, eu incerc sa ma calmez dar e mult prea greu.


Un stelist imi scrie pe yahoo: Ba, ce faceti voi acolo, ati innebunit? Ia scrie… Raspund: nu pot, nu pot sa scriu, am inceput sa tremur.

Ratam ocazii mari, sunt ravasit, imi zic sa nu fac naibii un infarct. Meleu in careu la ei, Claudiu se arunca la sacrificiu, mingea iese de acolo, hai, hai, Marius se arunca si el, goooooool, e gol, ma uit mai intai la arbitru, face semn catre centru, e goooooool, ies urland din camera, e gol, le-am dat-o, e goooooooool…

Paradoxal, ma calmez catre sfarsit, zece minute se duc repede, e gata, vin prelungirile.
N-am puterea sa deschid Dinamomania, oricum imi zic ca serverul e probabil blocat.
Incep prelungirile, e clar ca nu mai putem. Cu Dumezeu inainte. Corner cehii, prelungire cu capul, sut din 5 metrii, astept sa vad plasa scuturandu-se, hopa, a iesit, mingea e in afara. IN-CRE-DI-BIL scoate Matache, zice comentatorul. Zic : a scos pe naiba, a dat ala bara, nu poti sa scoti asa ceva. Vine reluarea, a scos Matache… Final, 11 metrii. Nu mai pot sa ma uit. Am mai plecat de cateva ori pe strazi, la alte meciuri, dar m-am intors de fiecare data. Acum insa stiu ca o sa plec si ca o sa stau pana o sa se termine, nu-mi pasa c-am sa ratez finalul in direct. Ciudat, ma gandesc mai ales ca n-as putea sa-i vad pe cehi bucurandu-se.
Iau mobilul si o rog pe nevasta-mea: cand se termina imi dai te rog telefon si-mi spui scurt « ati pierdut » sau « ati castigat ».


Plec si incep sa dau tururi. Timpul trece si nu suna. Imi zic ca am pierdut si ca nu are curaj sa ma sune. Dupa aia imi zic ca doar mi se pare c-a trecut mult timp. Nu, totusi nu, a trecut suficient. Ma gandesc ca n-am retea si ca trebuie sa inchid si sa deschid mobilul, dar pe ecran sunt cinci liniute. Mai fac zece metrii, suna. Zice: ati pierdut. Zic: asta e. Ma simt linistit si golit. Stiu ca durerea o sa vina imediat. Zice: stai ma nebunule, ati castigat, a aparat Mat... N-apuca sa termine.


Racnesc fara urme de compasiune in glas: in pz… ma-tii, in pz.. ma-tii (am repetat de 3 ori), nu te-am rugat sa spui scurt si fara glume? A inceput sa planga, a inchis. Era ziua ei de nastere. Sar de cinci metrii, tasnesc in casa, fiica-mea imi sare in brate, ma impac cu nevasta-mea, sunt fericit. Baietii au rupt blestemul lui Powter, fi-ti-ar… cu melodia ta cu tot!…

- scris de CHIRURGUL -


Articolul il gasiti si la urmatoarea adresa: http://dinamomania.net/articol.php?aid=17346.
Merita intrat si citite toate comentariile. Sunt bestiale!!!!

0 comentarii:

Un produs Blogger.

Căutare